Ȋncă de la naştere, copiii plâng pentru a-şi comunica nevoile. Plânsul, indiferent de vârsta la care apare, este o formă de a comunica că ceva nu este ȋn regulă cu noi.
Ce ne sperie aşa de tare la plâns ȋncât suntem gata să-l ascundem sau să facem orice ca să ȋnceteze?
Plânsul ȋn sine nu doare, ba mai mult chiar, este o bună modalitate de eliberare şi depăşire a acesteia. Lacrimile conţin hormonul stresului, după cum au arătat diverse analize chimice.
Ceea ce ȋşi doreşte orice părinte este ca al lui copil să fie ferit de orice fel de durere şi suferinţă. Numai că suferinţa apare, la un moment dat, cu o intensitate variabilă ȋn funcţie de situaţie. Şi atunci, părintele intră ȋn modul ,,apărare’’ şi ȋncepe a folosi cuvinte de alinare ,,Hai, gata, şşş, nu mai plânge! Gata, gata, trece! ‘’ Ȋn ȋncercarea de a opri această suferinţă, părintele opreşte tocmai procesul natural de exprimare şi depăşire a suferinţei.
Copiii plâng din foarte multe motive: le este foame, sete, sunt obosiţi, vor ȋn braţe, simt frustrare, există un disconfort fizic, un alt copil le-a smus jucăria etc. Ȋn cele mai multe dintre cazuri, reuşim să identificăm motivul pentru care plânge un copil. Dar ce ne facem atunci când nu reuşim? Când orice am face, el continuă să plângă? Primul gând poate fi ,,nu stiu de ce plânge şi nu ȋl pot face să se oprească, nu sunt o mamă bună!’’, de aici apărând sentimente de frustrare, vinovăţie, copleşire. Ce poţi face, ca părinte, ȋn acel moment este să ȋi oferi un spaţiu securizant ȋn care el să poată plânge şi să ȋi stai alături ȋn acest proces.
Ȋn alte situaţii, plânsul copilului devine o formă ȋnvăţată de a obţine ceea ce vrea, fără prea mult efort. Mulţi se ȋntreabă cum pot face diferenţa ȋntre un plâns de manipulare şi unul de comunicare a nevoilor, pentru a şti ce metode să aplice: ,,Ȋi ofer atenţia mea/Ȋi ignor comportamentul pentru a nu ȋncuraja acest mod de comunicare/Ȋi distrag atenţia ca să ȋl calmez’’ etc. Mai ȋntâi ne asigurăm că nu există o stare de disconfort fizic, nu are dureri sau nevoi fiziologice de sete/foame. Apoi ne canalizăm atenţia asupra emoţiei din spatele comportamentului de plâns şi ȋncercăm să ȋi fim alături. Asta nu ȋnseamnă că trebuie să stopăm cu orice preţ plânsul copilului, ci să ȋl lasăm să se consume. Ȋncercând să oprim plânsul, copilul primeşte mesajul că ceea ce simte nu este important, iar acest comportament repetat de oprire poate conduce spre interiorizare, neexprimarea emoţiilor sau chiar negarea unora mai dureroase, stimă de sine scăzută (ce simt/gândesc eu nu este important/e greşit).
După o zi ȋn care copilul a mers la grădiniţă, apoi la bunici, ȋn parc, la cumpărături, ajungeţi acasă şi el cere biscuiţi. Ȋi dai punga cu biscuiţi şi el ȋncepe să plângă pentru că nu sunt biscuiţi rotunzi, ci triunghiulari. Şi atunci ȋţi spui ,,Ce răsfăţat! Plânge din nimic!’’. Ȋnsă pierzi din vedere faptul că el a avut ziua plină de activităţi şi că este obosit.
Sunteţi ȋn parc de ceva timp şi ȋi spui că trebuie să plecaţi, el zice că mai vrea şi negociaţi ȋncă 5 minute de leagăn. După cele 5 minute, ȋl anunţi că este timpul să plecaţi, iar el se pune pe plâns. Iar tu te gândesti ,,De ce plânge? Că l-am anunţat că trebuie să plecăm, l-am mai şi lăsat ȋn plus.”
Sunteţi ȋn sufragerie, vă jucaţi ȋmpreună, după ce multe zile ai fost ocupat cu sarcinile de la job, când ȋl anunţi că e timpul pentru somn, iar el ȋncepe să plângă zgomotos şi să spună că nu vrea somn. Pentru c-ar mai vrea să petreacă timp cu tine, ȋnsă el nu ştie să-ţi spună asta, iar tu nu-ţi dai seama de unde a pornit totul.
Motivele pentru care copiii plâng sunt variate. Şi ȋn multe situaţii, adulţilor le este foarte greu să-i vadă plângând, aşa că fac orice ca să oprească plânsul. Dacă şi tu te numeri printre aceştia, ȋţi propun să ȋţi oferi câteva minute şi să reflectezi la modul ȋn care reacţionau părinţii tăi la plâns. ,,Hai lasă că nu e nimic, trece’’, ,,Lasă plânsul şi fă cum am zis, altfel nu mai vezi ieşiri ȋn parc”, ,,Dacă nu te opreşti din plâns, te las aici”, ,,Hai lasă smiorcăiala asta că n-ai păţit nimic”. Recunoşti o parte dintre aceste expresii? Aceste reacţii aplicate constant transmit mesajul că ,,ceea ce simţi nu e important’’ sau ,,ceea ce simţi e greşit’’. Ca si copil, ceea ce ȋnvăţ este să-mi ţin emoţiile supărătoare bine ȋnchise, pentru că e greşit să le simt sau pot ȋnvăţa că ceea ce simt sau gândesc nu este important/valoros. Primul pas spre ieşirea din acest tipar este conştientizarea existenţei acestuia.
Ceea ce poţi face atunci când copilul tău plânge este să ȋi permiţi să facă acest lucru, să ȋl asiguri că esti acolo pentru el, acceptându-i trăirile. Asta nu ȋţi garantează că el se va opri şi se va simţi mai bine, ci că ȋn acest mod emoţiile lui ȋi sunt recunoscute şi acceptate, iar tu ȋl iubeşti chiar şi atunci când le simte. Ȋn acest fel se pun bazele unei bune gestionări ale emoţiilor.
Adu-ţi aminte că un copil nu are cum să fie fericit ȋn fiecare clipă a vieţii, nici tu nu o faci. De-a lungul unei zile experimentăm o mulţime de trăiri, unele plăcute, altele mai puţin plăcute. Dacă avem la ȋndemână un set eficient de unelte, putem gestiona emoţiile.
Oferă-i copilului tău exemple prin comportamentele proprii, acceptă-le pe ale lui şi ȋnvaţă-l cum să şi le gestioneze.