Ȋn societatea actuală, părinţii sunt din ce ȋn ce mai conştienţi de riscurile la care copiii lor sunt expuşi, atât în mediul fizic, cât și în cel emoțional sau psihologic. Din dorința de a-i proteja cât mai mult, aceștia ajung să devină supraprotectivi. Deşi intențiile sunt bune, acest comportament poate avea efecte negative asupra dezvoltării copiilor, făcându-i să devină ca nişte globuri de cristal – fragile și incapabile să facă faţă situațiilor mai dificile ale vieții.
Ce presupune supraprotecţia?
Supraprotecţia se manifestă printr-o atitudine exagerată de îngrijire și control, în care părintele intervine în fiecare aspect al vieții copilului pentru a-l feri de orice pericol sau dezamăgire. În multe cazuri, părinții ajung să ia decizii în locul copilului, să îi limiteze libertatea de a alege sau să-i prevină orice eșec, din dorința de a-i proteja de trăirile neplăcute care vin la pachet cu eşecul. Deşi scopul este unul bun, adesea această atitudine duce la formarea unui copil care nu știe cum să reacționeze când viața îl pune în faţa unui obstacol.
Cum afectează supraprotecţia dezvoltarea copilului?
În munca mea de psihoterapeut, observ din ce în ce mai mulți copii care nu pot face faţă schimbărilor, se adaptează cu dificultate la provocările mediului, sunt dependenți de figura de atașament primară pentru cele mai mici lucruri, sunt temători și nu au încredere în ei. Iar părinţii ȋi aduc la cabinet, neȋnţelegând ce se ȋntâmplă cu copilul lor şi având aşteptarea nerealistă ca eu să rezolv. Ȋn realitate, cei pe care ȋi chem să lucreze cu mine sunt părinţii, ȋntrucât ei reprezintă cheia ȋn acest proces al dezvoltării copilului lor.
1. Încredere scăzută în sine
Copiii care cresc în medii extrem de protejate nu au oportunitatea să învețe din propriile greșeli. Fiecare pas pe care îl fac este atent monitorizat, iar aceștia ajung să nu aibă încredere în propriile lor abilitați. Atunci când sunt puşi în faţa unor decizii importante, nu stiu cum să acționeze, temându-se de consecințele greșelilor.
2. Frica de eșec și anxietate
În absenţa unor experiențe de viață diverse, copiii supraprotejaţi nu au ocazia să învețe cum să facă faţă eșecurilor. Aceștia devin foarte sensibili la eșec și încearcă să ȋl evite pe orice cale. În acest fel, anxietatea devine o parte a vieții lor, iar teama de necunoscut le blochează curajul de a încerca noi lucruri.
3. Dependenţa de părinți
Atunci când părintele este mult prea implicat în viața copilului, acesta nu mai învață să fie independent. Copilul vă ajunge să depindă emoțional de părinți, pentru că nu a fost învățat să își gestioneze propriile emoții sau să ia decizii importante singur. Acest tip de dependenţă poate duce la dificultăți în relațiile interpersonale, dar și în gestionarea responsabilităților din viaţa de adult.
4. Lipsa de adaptabilitate
Fară a fi expus la situații diverse și imprevizibile, copilul nu învață să se adapteze rapid și eficient la schimbări. Acesta devine inflexibil, deoarece nu a avut ocazia să învețe cum să gestioneze variatele condiții de viață, fie că este vorba despre o schimbare de mediu, o situație neprevăzută sau o nouă responsabilitate.
De ce este important să lasam copiii să se confrunte cu provocările?
Provocările sunt esențiale pentru dezvoltarea oricărui copil. Acestea sunt momentele în care învață să facă faţă dificultăților, să își asume riscuri și să învețe din greșelile lor. Chiar dacă poate fi mai ușor să protejezi un copil de eșecuri, este esențial să înțeleagă că eșecurile sunt o parte naturală din procesul de învățare.
Fiecare eșec le oferă copiilor oportunitatea de a înțelege ce au făcut greșit și de a găsi soluții alternative. Astfel, copiii care sunt lăsați să învețe din experiențele lor devin mai puternici emoțional, mai încrezători și mai capabili să facă faţă provocărilor vieții de adult.
Cum putem găsi un echilibru ȋntre protecție și autonomia copilului?
Găsirea unui echilibru sănătos ȋntre protecție și autonomie este cheia unei dezvoltări armonioase a copilului. Iată câteva sugestii care pot ajuta părinții să adopte o abordare mai echilibrată:
1. Permite-i copilului să ia decizii
Chiar și deciziile mici, cum ar fi ce să mănânce sau ce jucării să aleagă, sunt oportunități pentru copil de a învața să ia decizii pe cont propriu. Acest lucru contribuie la dezvoltarea încrederii în sine și a unei gândiri independente.
2. Fii alaturi de copil în momentele dificile, dar nu înlocui învățarea din greșeli
În loc să rezolvi imediat problemele copilului, încurajează-l să găsească soluții. Atunci când copilul nu reușește la început, este important să îi arăți că eșecul nu este sfârșitul lumii, ci un pas înainte în procesul de învățare.
3. Susține-l în activități care îl provoacă
Încurajează-ți copilul să participe la activități care îl ajută să învețe noi abilitați și să își depășească limitele. Activitățile sportive, proiectele creative sau colaborările cu alţi copii sunt exemple bune de activități care pot stimula independența și autonomia.
4. Lasă-l să exploreze în mod sigur
În loc să intervii imediat, oferă-i copilului posibilitatea de a explora și a face greșeli într-un mediu controlat. Este important ca părintele să fie acolo pentru a-l sprijini, dar să nu împiedice procesul natural de învățare.
Concluzie
Părintele supraprotectiv poate crede că protejează copilul, dar, de fapt, îi poate limita capacitatea de a deveni un adult puternic și independent. Copiii care nu sunt expuși provocărilor, riscurilor și eșecurilor pot ajunge să fie ca niste globuri de cristal – delicate și incapabile să facă faţă provocărilor vieții. Prin urmare, este esențial ca părinții să permită copiilor lor să experimenteze, să greșească și să învețe, astfel încât aceștia să devină oameni rezilienţi, încrezători și capabili să facă faţă oricărei situații.
Ȋn situaţia ȋn care şi tu te confrunţi cu astfel de dificultăţi, nu ezita să mă contactezi pentru a stabili o programare.