Răspunsul la această ȋntrebare se află ȋn spatele unei stime de sine scăzută. Conceptul de stimă de sine ȋncepe să se formeze ȋncă din copilărie, adică atunci când ȋncepem să avem o părere despre noi ȋnşine. Această părere se formează pe baza reacţiilor celorlalţi la noi. Primele noastre contacte sunt cu părinţii, ei fiind modelele la care ne raportăm. Modul ȋn care acestia reacţionează la ceea ce spunem şi facem este definitoriu ȋn formarea unei imagini despre noi. Părinţii ȋncep să contureze stima de sine a copilului prin formularea de aşteptări faţă de copil (realiste sau nu pentru nivelul lui de dezvoltare), prin modul ȋn care reacţionează la succesul/eşecul copilului – ȋncurajare sau critică, precum si prin oferirea propriului model de comportament. Odată cu ȋnaintarea ȋn vârstă, aceste modele la care ne raportăm se pot schimba, şi odată cu acestea, aşteptările pe care le avem faţă de noi ȋnşine se schimbă. Ȋn funcţie de consecinţele acţiunilor noastre din copilărie (critică, ȋncurajare, etichetări de genul ,,eşti bleg’’, ajutor ȋn exces ,,lasă că te ajut eu’’, comparare cu alţii etc) stima de sine poate suferi fluctuaţii – creşte atunci când reuşim, scade dramatic la eşec.
Un copil care este comparat ȋn permanenţă cu alţii şi este criticat pentru că nu a avut rezultate la fel de bune precum colegul X, copilul prietenului Y, se va simţi nesigur, neȋncrezător ȋn ceea ce poate face, va dezvolta teama de eşec şi cu timpul, iniţiativa lui va scădea. Acest copil va ajunge să ȋşi interiorizeze aceste critici, dezvoltându-şi aşa zisul ,,critic interior’’, care ȋi va pune piedici ȋn calea unei dezvoltări emoţionale sănătoase. Indiferent de cât de bine ȋşi va face treaba, el va găsi ȋntotdeauna defecte, va crede că alţii au reuşit mai bine decât el, i se va părea că munca lui este insignifiantă comparativ cu a altora.
Ce pot face părinţii pentru a preveni acest lucru?
- Atunci când copilul se confruntă cu un eşec, ȋi puteţi spune că este ȋn regulă să mai şi greşească câteodată, ȋncurajaţi-l să ȋşi exprime emoţiile, să caute şi alte soluţii şi să mai ȋncerce;
- Formulaţi aşteptări realiste pe care copilul să le poată ȋndeplini;
- Ȋncurajaţi-l să ȋşi exprime ideile şi să le pună ȋn practică, sprijindu-l din umbră ȋn acest demers;
- Oferiţi-vă ajutorul atunci când vă este solicitat – nu mai faceţi lucruri ȋn locul copilului, dacă ştiţi că acesta le poate ȋndeplini şi singur.
Ce poate face un adult pentru a ,,repara’’ stima de sine scăzută?
- Identificarea cauzelor care au dus la stima de sine scăzută;
- Evaluarea actualităţii acestor cauze – se mai aplică şi ȋn prezent sau au rămas ȋn trecut?
- Identificarea unui sistem propriu de referinţă şi ȋnlăturarea sistemului interiorizat din copilărie;
- Ȋnlocuirea convingerilor disfuncţionale cu altele realiste.
Procesul de ,,reparaţie’’ la vârsta adultă este unul care necesită mult efort conştient, implicare şi dorinţă de schimbare. Schimbarea porneşte de la tine!